New to site?


Login

Lost password? (X)

Already have an account?


Signup

(X)

Blog

Evoluția personală și o tabără de teambuilding

Ce îl face pe om să fie om? Sau, mai bine spus, cum diferențiezi omul de animal și animalul de om? Platon a argumentat că omul este o pasăre bipedă fără pene, creștinii susțin că omul este o grămadă de lut modelată de mâna divină a Creatorului, iar teoriile acceptate în lumea modernă sunt cele ale evoluției din maimuțe. Anatomic vorbind, sigur, suntem mamifere. Însă cum ne-am dezvoltat cognitiv și de ce?

Cele două mari specii evoluate din maimuță sunt considerate a fi Neanderthalul și Homo Sapiensul. Cumva, cândva, a avut loc extincția Neanderthalului, în ciuda faptului că Homo Sapiens avea o forță fizică mai scăzută. Însă cel din urmă avea inteligență socială, capacitatea de a forma o gândire unită, de a avea acțiuni coordonate împotriva unui inamic sau împotriva unei ideologii diferite, fapt ce explică atât extincția primului mamifer umanoid, cât și războaiele, societățile umane.
Personal, mereu am avut o opinie variabilă despre om și despre esența acestuia. Este adevărat că omul poate fi manipulat ușor, poate fi malefic, șiret. Însă mereu am sperat că există și un sâmbure de benevolență, de grație divină în sufletul fiecăruia. Și pe parcursul vieții am observat diversitatea caracterelor umane, problematica universală a existenței și multidudinea de nuanțe pe care o experiență le poate avea. Am făcut parte din comunități, din echipe, dar cumva mereu rămâneam pe tușă, mereu eram un pur observator sau un șef tiran urât de coechipieri. Mereu judecam propriile acțiuni, mă detestam și după repetam cu ceilalți membri acest proces, ajungând să îi detest și pe ei. Am ajuns la concluzia că omul este un gânditor sumbru.

Anul acesta este primul an în care particip într-un proiect de organizare al unui festival de teatru. Este una din primele dăți în care am aplicat la un departament în care mă pot distra prin munca pe care o fac. Prima data când fac ceva care îmi place, nu ceva la care îmi spun oamenii că mă pricep. A fost un moment de interiorizare, de cunoaștere a sinelui doar decizia de a intra în această echipă. Adevărata epifanie a venit în momentul Training Camp-ului, din variate motive. Percepția mea asupra omului s-a schimbat drastic, am avut o mica criză existențială în fiecare clipă. Am realizat că omul trăiește în interdependență, fapt ce l-am renegat pentru mult timp. M-am considerat o persoană individualistă și stăpână pe sine, având în vedere că am trait printre străini timp de un an și că am fost atacată constant pentru simplul fapt că proveneam din altă țară. Dar când a trebuit să mă las susținută de alte personae și să susțin alte persoane,în diferite conjuncturi, am observat că încrederea în alții este motorul oricărei comunități. Omul este, așadar, o parte a unui tot unitar, o rotiță a unui sistem complex.

Am împărțit o jumătate de etaj cu încă alte 9 fete, care m-au văzut, din păcate pentru ele, în cea mai mare antiteză emoțională în care am fost vreodată. Am realizat că ele, colegele mele de departament, nu îmi sunt inamice, că pot avea încredere în ele, ba mai mult, că le pasă; ceva ce nu credeam că este posibil de la un om pe care îl cunosc de câteva luni. Cu ele m-am bucurat, m-am plâns de viață și, spre disperarea multora, am dansat, am râs până dimineața. Sunt persoanele care, deși nu știau toată povestea aceasta, m-au susținut, m-au acceptat în ciuda unor greșeli majore, în ciuda defectelor mele caracteriale și m-au ajutat să realizez încă un lucru: omul este o ființă socială imperfectă, dar care se poate perfecționa.
După lecția de redactare, predată de o persoană fără de care nu aș putea avea curajul să scriu ce scriu acum, am observat cât de nuanțată este expresivitatea și gândirea umană. Am ținut un discurs aberant care a a fost primit mai grațios decât mă așteptam, am observat cât de deschise, talentate și admirabile sunt colegele mele de departament. Am concluzionat că le iubesc atât pe ele, cât și munca pe care o depun pentru organizarea acestui festival. Omul este creativ, iar creația sa este oglinda sufletului și a personalității sale.

La final, în timpul sesiunii de feedback din ultima zi, au fost aduse atât laude, cât și critici constructive organizatorilor de către traineri. Un lucru menționat a fost că, deși scuzele nu schimbă trecutul, ajută la repararea unor conexiuni și că oricând greșești există un remediu. Astfel, am ajuns să am remușcări pentru unele vorbe spuse din lipsă de empatie și, sincer vorbind, de gândire. Ceva ce regret din suflet este că nu mi-am asumat tot ce era de asumat. Î. Le mulțumesc trainerilor pentru faptul că m-au adus la ultimul punct al revelației mele: deși omul este conștient de propriile fapte, simte regret și este empatic, uneori este orb. Orb din punct de vedere al simpatiei, orb când vine vorba de sentimentele altora.

Așadar, omul nu este o pasăre bipedă. Poate suntem o mână de lut, poate suntem maimuțe, dar, cel mai important, suntem indivizi. Suntem propriile persoane, suntem și răi și binevoitori; avem defecte pe care le putem depăși, cu ajutorul celor dragi. Mulțumesc din inimă tuturor celor din Training Camp 2020 pentru această experiență unică, pentru faptul că mi-ați reamintit ce înseamnă sa fii acceptat și să faci parte dintr-o echipă unită, care nu tolerează lipsa de respect. Vă rămân datoare!

Articol scris de Ilinca Roșu

Tags:

    Related Posts
    Leave A Comment

    Leave A Comment