New to site?


Login

Lost password? (X)

Already have an account?


Signup

(X)

Blog

Arta contemporană- Dincolo de bariere

Cum a început totul?

Arta contemporană, așa cum o cunoaștem noi, a apărut în perioada postmodernismului și se dezvoltă și în zilele de astăzi. Ea este considerată predecesoarea artei moderne, iar apariția acesteia este marcata de o tehnică ce a revoluționat limbajul plastic: cubismul, care a condus la formarea artei abstracte. Povestea acestei noi perioade ce face parte din istoria artei începe cu Pablo Picasso și Georges Braque ce sunt responasbili pentru crearea cubismului. Probabil că nu toți veți recunoaște cel de-al doilea nume menționat, dar cu siguranță numele de Pablo Picasso este unul dintre primele menționate de către noi atunci când ne gândim la artă. În cazul în care cunoașteți câte ceva despre acest mare nume, s-ar putea să vă vină în minte cuvântul ”abstract”, ce caracterizează numeroasele lui tablouri, care în timp, au ajuns sa fie în totalitate învăluite de forme geometrice. Ei bine, acesta este cubismul: o tehincă a limbajului plastic ce îi permite artistului să privească din numeroase perspective.
Astfel, artiștii contemporani nu se limitează doar la transpunerea realității pe pânză, ci gândesc această realitate în diferite moduri, element ce face arta contemporană atât de specială.

Ce a provocat căutarea ”noului”

Artisul contemporan este unul presat de această perioadă a dezvoltării continue și în același timp unul liber. Lumea digitală: cinematografia, fotografia, artele media, a ocupat cu totul teritoriul artistului tradițional. Sculptura și artele plastice nu mai sunt la fel de apreciate, iar persoanele ce încă au dorința de a se exprima prin intermediul lor sunt nevoite să se adapteze acestor condiții. Acesta este principalul factor ce a determinat artiștii contemporani să devină cât mai creativi și deschiși către noi tehnici. Prinși în interiorul unei lumi ce se afla mereu în mișcare, o lume ce favoriza crearea unor noi ierarhii sociale și declanșarea războaielor, artiștii au fost nevoiți să conceapă opere ce aveau rolul de a stârni interesul multor persoane cu diferite convingeri și de a ține pasul cu subiectele de actualitate. În acest context, au început să fie create numeroase tehnici ce au condus la revoluționarea lumii artei, menite a ține pasul cu dezvoltarea științei și a culturii. Astfel, artiștii nu mai sunt nevoiți să fie recunoscuți de către societate, deoarece importanța lor a scăzut în ultimul timp, acest lucru conferindu-le libertate. Artistul din ziua de azi se proclamă singur, în principal prin intermediul galeriilor, deci, față de artiștii anteriori postmodernismului, cel contemporan este unul independent și mult mai deschis în fața noului.

Importanța artei în zilele noastre

Odata cu trecerea timpului, lucrurile produse de către oameni s-au schimbat, iar din punct de vedere al artei această schimbare este una benefică, deoarece ne îndeamnă să privim dincolo de barierele monotoniei. Felul în care arta contemporană a revoluționat lumea culturală este o dovadă a lucrurilor geniale pe care le putem realiza. Nevoia de adaptare într-o lume în care oamenii nu mai consideră arta un lucru atât de important, i-a îndemnat pe cei ce încă o privesc ca pe o formă principală de exprimare să ne demonstreze contrariul. Simple pete de culoare au ajuns să fie transformate în opere de artă. Tablourile atât de profunde realizate în luni, sau poate chiar ani de muncă, reprezintă rezultatele dorinței artiștilor contemporani de a-și exprima trăirile în acest mod. Fiecare viziune, fiecare operă, ne îndeamnă să realizăm cât de diferiți suntem. Galeriile de artă contemporană cuprind lucrări variate, de la tablouri simpliste până la opere la care trebuie să ne uităm îndelung pentru a realiza ce a vrut artistul să reprezinte. Sau, poate că printre atâtea culori, tehnici și trăiri interioare nu ne vom da niciodată seama de însemnătatea unor tablouri. Dar un lucru este sigur: toate aceste opere ne arată că arta este unul dintre singurele domenii în care realitatea nu ne oprește din a realiza ceea ce ne dorim.

Articol scris de Antonia Ciutacu.

Tags:

    Related Posts
    Leave A Comment

    Leave A Comment