New to site?


Login

Lost password? (X)

Already have an account?


Signup

(X)

Blog

Caligrafia : o metodă de organizare sau o activitate plăcută?

Caligrafia : o metodă de organizare sau o activitate plăcută?

Știi acea senzație în care deschizi caietul și nu poți distinge literele, cuvintele; sau momentele în care ești nevoit să împrumuți notițele de la un coleg și îl întrebi la fiecare pas “Ce scrie aici?”…? De asemenea, îți poate fi familiar sentimentul satisfacției atunci când maculatorul este ordonat, colorat, estetic și eficiența cu care asimilezi ulterior informația redactată.

Află că, împreună cu organizarea gândurilor din punct de vedere psihic, și ordonarea notițelor influențează modul și efortul depus în reținerea informațiilor. Dar poate acel termen monoton de “organizare” să devină ceva plăcut și care nu doar să te ajute din punct de vedere educațional, dar și recreativ?

 

https://pin.it/3MbqRhO

În ce constă termenul de caligrafie?

Cu întemeiata definiție de : “artistic, stilizat sau modul de scriere elegant”, caligrafia presupune îmbinarea tehnicilor, a pozițiilor și a simbolurilor astfel încât să se creeze o armonie a literelor plăcută estetic. Cunoscută totuși ca o activitate neimportantă, sau bizară, aceasta aduce mult mai multe beneficii decât este cunoscut. Caligrafia poate fi un prim “ajutor” la introducerea în lumea meditației, prin crearea sentimentului de concentrare, ce ajută la obținerea relaxării la care țintim toți. Dacă practica te depășește, ai să descoperi că și vizionarea tutorialelor este, în sine, extrem de reconfortantă!

Caligrafia este o metodă ce poate fi personalizată după expresivitatea fiecăruia, având puterea de a evada din mediul constrâns de educație și de a alege ceea ce credem că va fi potrivit caracterului nostru. Doar accesibilitatea la alegere dintre opțiunile de culori, figurile, și libertatea de a transmite felul nostru de a fi prin desenele sau schițele adăugate, poate influența și cantitatea de informație reținută.

Care sunt pașii care transformă scrisul de mână în caligrafie?

1. Obiectele necesare

Din punct de vedere material, caligrafia este una din activitățile ce nu necesită implicarea a multe obiecte pentru practica acesteia, ci doar câteva ce sunt necesare. Pentru început, cele de bază sunt un stilou, penițe, hârtie, cerneală, și markere pentru caligrafie, ce sunt diferite de cele normale prin posibilitatea de personalizare a scrisului, datorită diferitelor grosimi.

https://pin.it/4VLYcLI

Datorită stilourilor și a markerelor care sunt foarte fragile, hârtia de caligrafie e o necesitate pentru a nu distruge vârful unui marker și a-l separa în linii subțiri.

2. Exersarea liniilor de diferite mărimi

În caligrafie, este importantă exersarea liniilor și a literelor de diferite mărimi înainte de a scrie cuvintele. Presiunea și unghiul sunt cele care oferă controlul și care influențează forma și aspectul, fiind necesară practicarea pe diferite foi ce pot ajuta la memorarea pașilor necesari, până la obținerea preferințelor în scriere.

https://pin.it/jvzR6dA

3. Stilurile de caligrafie modernă pentru începători

Brush Pen Calligraphy, care se realizează prin aplicarea diferitelor presiuni a unui marker cu vârful asemenea unei pensule. Cu cât penița este mai flexibilă, cu atât este mai greu de controlat, întrucât liniile subțiri și cele groase au o continuitate precisă.

https://pin.it/2WpLMau

 

Pointed Pen Calligraphy, ce are la bază scrierea cu ajutorul unui toc și al unei penițe. Tocul oblic este recomandat începătorilor care scriu cu mâna dreaptă, pentru că oferă ajutor în ținerea acestuia în același unghi, iar celor ce scriu cu mâna stângă le este mai potrivit tocul drept.

https://www.pinterest.es/pin/794744665467856126/

 

Broad Edge Calligraphy se referă la caligrafia cu penițe late și include cunoscutele “italic”, “gotic”, “roman”, ce se obțin prin îmbinarea diferitelor metode de aplicare a presiunii.

https://pin.it/1XAk4FY

 

Acum că ai informațiile de bază, ești gata de exersat! Nu te lăsa descurajat de regulile riguroase, obiectele specifice și tehnicile bine definite! Nu uita că scopul final se află în starea de relax, satisfacția estetică, caietele mult mai ordonate și scrisul lizibil! Acum ai un nou skill; poți să întemeiezi o felicitare stilizată, o ilustrație sau chiar un element grafic special pentru printat. Spor la scris!

Citește și:

http://idfest.ro/2019/11/27/arta-cititului-expirat-sau-de-actualitate/

https://idfest.ro/2020/10/27/evadand-din-prezent/

https://idfest.ro/2021/08/07/viata-din-spatele-instagramului-aesthetically-boring/

Articol scris de Ana Gheorghiță

Tags:

    Related Posts
    Leave A Comment

    Leave A Comment