Istoric și misiune

Ingenioși din 1997

idfest_2016The Ingenious Drama Festival – Festivalul Naţional de Teatru pentru Tineri este organizat în totalitate de către cei aproximativ 50 de liceeni voluntari ai asociației Asociaţiei Ingenious Drama.

Fondat în 1997 și preluat de Asociația “Ingenious Drama”, proaspăt înființată în 2009, acesta este unul dintre primele festivaluri de teatru tânăr din țară și prima inițiativă de educație non-formală prin practicarea artelor spectacolului și a managementului și organizării de evenimente culturale. O lungă perioadă de timp s-a desfășurat în limba engleză, iar din 2014 se desfășoară în limba română. De cel puțin 10 ediții a devenit unul dintre cele mai importante evenimente culturale locale și a adus comunitatea din nou aproape de arta teatrală, indiferent de vârstă. În fiecare an evenimentul a continuat să crească, iar generațiile de organizatori au predat ștafeta, formându-se astfel un sistem organic de educare prin competențe specifice, care vin în completarea educației academice.

ID Fest a fost mereu un festival profesionist organizat de amatori pentru amatori. De-a lungul anilor prin juriul festivalului au trecut nume importante din lumea teatrului: Victor Ioan Frunză, Coca Bloos, Dana Voicu, Dana Dogaru, Isabela Neamțu, Ștefan Peca, Mihaela Ularu, Doru Mareș. ID Fest a devenit o rampă de lansare pentru tinerii interesați de artele spectacolului, ca dovadă fiind faptul că aceștia revin mereu în calitate de formatori sau membrii ai juriului, din dorința de a da ceva înapoi generațiilor următoare.

Ne revedem în aproximativ

Calendar

< 2017 >
Decembrie
LuMaMiJoViDu
    123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Parteneri

 
Primaria Bacau
Teatrul Bacovia
Colegiul Karpen
Logotip
Beraria cu Noroc
Leo Club
The Stage
Praktiker
Oblio
Cafe du Theatre
Club Principe
Bliss Coffee
 

Sponsor de tradiție

 
Grafit Invest
 

Sponsori

 
Agricola
Aqua Carpatica
UniCredit
BCR
The One
Pambac
Selgros
Autobild
CLD
TCE
Luca
CAR
Pensiunea Studio
Galeriile Karo
Aerostar
Zip
Beauty Palace
Moldoglass
Salon Loeradana
Arena Fitness
Flando
Roma Food
Sephora
Mineli Boutique
Mini Brezel
Orange
Sisters Grill
10 Tavoli
Planet Burger
Florida Service
The Summer
 

Parteneri media

 
Desteptarea
Ziarul de Bacau
Yorick
LiterNet
Radio Guerrilla
Kristofer
Supliment Cultura
Sapte Seri
Sub25
Revista Plic
Dissolved Magazine
Umblat.ro
Bacaul.NET
Stiri ONG